echinoctiu de primavara

Cum sa ne folosim de energia echinoctiului de primavara

Dupa Martisor, „Babe” si „Mucenici”, pe 20 martie, ora 12.29, are loc un fenomen astrologic important : echinoctiul de primavara. Simbolistic, acest eveniment deschide un portal magic, invizibil intre lumea materiala si spirituala, prin care renasterea si regenerarea devin posibile.

Primavara este anotimpul renasterii si reinvierii. Intreaga natura revine la viata. Crestinii sarbatoresc, in aceasta perioada a anului, reinvierea Domnului. Dar si in alte culturi, perioada echinoctiului de primavara aduce cu sine reinvierea si renasterea : in Egiptul Antic se sarbatorea reinvierea zeului Osiris, in Grecia – reinvierea zeului Dionis, iar Tracii il serbau  pe zeul lor – Sabazios.

Peste tot in lume, din punct de vedere spiritual, echinoctiul simbolizeaza momentul confruntarii intre fortele Intunericului si fortele Luminii, prin moartea, urmata de reinviere a zeitatilor.  Simbolizeaza drumul pe care orice initiat il va parcurge, granita dintre Intuneric si Lumina, Bine si Rau, opozitia necesara pentru a asigura nemurirea sufletului.

Din punct de vedere astrologic, momentul magic al echinoctiului de primavara coincide cu iesirea din zodia Pestilor si intrarea in zodia Berbecului, semn de Foc. Dintotdeauna Focul a fost folosit drept simbol al purificarii si regenerarii. Este un element ce consuma si transforma : puterea sa poate fi folosita in scop distructiv sau creativ.

Privit dintr-un alt unghi, echinoctiul de primavara simbolizeaza echilibrul si armonia intre Masculin si Feminin. Este un moment unic al creatiei, iar energia de care dispunem acum este imensa. O a doua sansa, din punct de vedere energetic va fi abia in 22 septembrie, cu ocazia echinoctiului de toamna. Dar incepand cu acea data, pentru noi momentul ne va imbia la introspectie si retragere, nicidecum la creatie si regenerare, asa cum se intampla acum.

Pentru noi, cei care locuim in emisfera nordica a Pamantului, energia pe care o aduce echinoctiul de primavara  este o energie creatoare si aduce cu sine oportunitati pentru :

  • a-ti pune ordine in viata si a initia noi proiecte;
  • a „arde” vechiul si a face curatenie, precum in casa/gradina, tot asa si in trup si suflet;
  • a te debarasa de trecut;
  • a accesa si invoca in sprijin forte si energii subtile, tinere si puternice, care sa te sprijine in realizarea a ceea ce ti-ai propus;
  • este un timp propice vindecarii holistice;
  • energia echinoctiului poate fi folosita  pentru a  accelera dezvoltarea noastra personala sau pentru a deschide noi cai;
  • conectarea cu Natura si cu fortele sale vindecatoare; sa nu uitam ca primavara apar plantele de leac;
  • detoxifierea holistica a fiintei;
  • intrarea in armonie si echilibru, balansarea energiilor si polaritatilor din interior;

In cele ce urmeaza si pentru ca Universul raspunde cel mai bine la simboluri, iata trei ritualuri pe care poti sa le faci si tu pe 20 martie, pentru a beneficia la maxim de energia echinoctiului de primavara :

Ritual 1 : Puterea intentiei

plantand o samanta

Pentru cei care nu au suficient timp la dispozitie, dar totusi doresc sa profite de acest moment frumos al anului, le recomand un ritual simplu si usor de facut, in acelasi timp si foarte distractiv. Tot ceea ce ai nevoie pentru a-l face este o samanta – ce se poate procura foarte usor de la orice magazin.

Ritualul consta in a-ti seta o intentie/o dorinta. In mod simbolic, planteaza o samanta in pamant, astfel incat noile tale dorinte/intentii/obiective sa prinda radacini si sa incolteasca. La modul ideal, ar fi indicat sa o plantezi intr-un ghiveci si sa o uzi in permanenta. Dar… merge si in natura. Tot in mod simbolic, smulge o buruiana din pamant, pentru a te debarasa de piedicile si obstacolele ce ar putea sta in calea realizarii dorintei tale. Nu uita sa rostesti si formula magica : „spre binele meu superior si al celorlalti  superior”.

Ritual 2 : Detoxifierea holistica

detoxifiere holistica

 

Incepe o cura de detoxifiere. Pentru cei interesati, daca va abonati la Newsletter-ul site-ului HRANATATE, veti primi cadou un mic program de detox, in care veti regasi multe tehnici, sfaturi si retete de detoxifiere holistica. Programul este conceput pentru un weekend intensiv, insa va puteti inspira din acesta si sa il extindeti pe o perioada de 7/14/21 zile sau pana la Paste.

Ritual 3 : Magie pentru regenerare si vindecare

iStock_000006304393Small

Acesta este un ritual pentru cei care sunt mai avansati in practicile spirituale, pentru cei care onoreaza invizibilul si puterea magica a lumii nevazute.

Pentru a-l  face, o sa ai nevoie de urmatoarele „ingrediente” :

  • o lumanare mica, de culoare neagra si una de culoare alba;
  • o lumanare in forma de ou, de culoare verde sau galbena;
  • o coronita de primavara, care sa inconjoare lumanarea in forma de ou;
  • un cubulet de tamaie sau betisor de santal sau frunze de salvie;
  • un ulei esential pur cu miros de primavara (iasomie, trandafir etc);
  • o foaie de hartie;
  • un pix cu mina neagra si unul cu mina verde;
  • un container de metal sau ceva in care sa ardeti hartia;

Atentie : ritualul presupune utilizarea focului. In acest sens, recomand a se  face in aer liber, avand la indemana si o sursa de apa, pentru orice eventualitate.

Cum se realizeaza ?

1.Aranjeaza-ti spatiul de lucru : in forma de triunghi cele 3 lumanari sau dupa cum simti.

2. Foaia de hartie se rupe in doua. Cu pixul cu mina neagra se scrie titlul : „Renunt” sau „Elimin” sau orice alta expresie ce semnifica renuntarea la ceva vechi. Scrieti pe foaie toate obiceiurile, sentimentele, emotiile, evenimentele etc la care doriti sa renuntati, sa eliminati, sa scapati. Plaseaza lista „negativa” sub lumanarea neagra.

2. Fa un dus si imagineaza-ti cum apa curata, elimina si purifica intreaga fiinta si te invaluie intr-o frumoasa energie aurie. Apoi, unge-ti corpul cu uleiul esential si imbraca-te in haine confortabile, de preferat de culoare alba.

3.  Pe cealalta jumatate de hartie, scrie cu pixul de culoare verde : „Renastere” sau „Regenerare” sau „Vindecare” sau orice alta expresie ce simbolizeaza noul. Scrie-ti obiectivele, dorintele, viziunea, orice doresti sa vindeci, afirmatii etc. Lasa-ti imaginatia sa lucreze si asculta-ti sufletul. Plaseaza lista „pozitiva” sub lumanarea de culoare alba.

4. Aprinde cele doua lumanari (cea neagra si cea alba) si betisorul de santal/tamaia sau salvia. Purifica cu ajutorul fumului spatiul de lucru, trasand trei cercuri de fum. Apoi, aprinde lista „negativa” de la lumanarea neagra. In timp ce faci aceasta, rosteste : „Vechiul se purifica. Ce a fost nu va mai fi. Curat si fac loc noului EU.” Arunc-o in cosul de metal si las-o sa se stinga.

5. Acum scoate si lista „pozitiva” si aprinde-o de la flacara lumanarii albe. Daca poti si nu este riscant, foloseste hartia arzand pentru a aprinde lumanarea in forma de ou. Arunca hartia care arde in cosul de metal.

6. Uita-te la lumanarea in forma de ou si rosteste urmatoarele : „Lasa-ma sa simt, lasa-ma sa ma vad/Acum sunt invaluit de energia noua, benefica si pozitiva. In acest prag de primavara, fie ca toate lucrurile bune sa se infaptuiasca, sa se materializeze, sa vina inspre mine, spre binele meu superior si al celorlalti superior.”

Mediteaza putin asupra aspectelor pozitive pe care ti le-ai imaginat. Simte cum acestea isi fac loc in viata ta. Cand esti gata, fa curatenie si arunca cenusa in aer liber. Nu uita sa stingi lumanarile.

De cate ori simti nevoia de energie pozitiva, poti aprinde lumanarea ta in forma de ou si sa te conectezi la energia binefacatoare a echinoctiului de primavara.

Acestea fiind spuse, iti doresc o primavara frumoasa, plina de realizari si de energii noi, binefacatoare !


Pentru a fi tot timpul la curent cu ultimul articol publicat pe HRANATATE, te poti abona la NEWSLETTER, moment in care vei primi gratuit pe mail, e-book-ul : Un weekend de detox.

Daca ai gasit utile informatiile cuprinse in acest articol, le poti distribui si prietenilor tai ! Pentru a fi conectati in permanenta, poti sa dai like si paginii de Facebook a site-ului si te invit sa te alaturi grupului de Facebook „HRANATATE” !

Parerea ta conteaza pentru mine ! Imi poti lasa un comentariu la acest articol.

 

 

Buna!

Sunt Delia, scriu, m-am specializat si sunt pasionata de sanatate si vindecare holistica!

Mai multe despre mine si cum am ajuns la aceasta pasiune, te invit sa citesti aici.

Add A Comment